Zilele trecute mă uitam pe un forum de la care tot primesc subiectele pe ziua respectivă discutate și propuse. Și printre mesajele despre „contracepție”, „sex pe ciclu și posibilitatea de a rămane însărcinată” și multe alte prostioare care unele dintre ele imi dau motive serioase de râs (uneori mă prăpădesc de râs, bine că sunt singură în astfel de momente, că altfel ar zice lumea că sunt într-o ureche) ochii mei de psiholoagă îmi atrag atenția asupra unui mesaj (sunt amatoare de subiecte incendiare). El sună cam așa:
„În urmă cu ceva timp v-am cerut ajutorul și vreau să vă spun ca mi-ați fost de mare ajutor. Am reușit să îmi recuperez prietenul (ea este recuperatoare de bărbați rătăciți prin paturi straine”) din brațele femeii care mi l-a luat. Îl am acum și nu știu de ce nu sunt fericită. Puteți să îmi spuneți ce se întîmplă?”
În mintea mea răsare o idee. Sămânța acestei idei a fost plantată cu ceva timp în urmă, de alte mesaje de același gen și pe teme asemănătoare. Deci, îmi permit să te fac cum vreau eu pe tine aia sau ala care ești într-o astfel de situație. Tu ai putea să continui cum te face asta să te simți…si dacă te simți cu musca pe căciulă.
- Cum ai vrea să fie? Mă întreb în mintea mea de lunatică câteodată, cum iși poate închpui cineva că se poate simți când de fapt a dus o luptă doar cu el însuși?
- Cum se poate simți cineva care a avut doar iluzia victoriei?
- Cum se poate simți cineva care știe că victoria de fapt nu i se cuvine?
- Cum se poate simți această femeie care nu vrea să înțeleagă că nu asta este fericirea, adică să ai un penis?
- Cum se poate simți cineva care a jucat un joc și și-a indus în eroare adversarul trișând?
- Cum poți sărbători o victorie care nu îți aparține?
- Cum poți să te simți învingător când de fapt ești fals?
Dragele mele și dragii mei, victoriile în astfel de cazuri sunt cele în care partenerul vine înapoi, îți cere iertare spășit, te imploră și îți arată că te iubește. Victoriile sunt savurate de cei care știu că le merită și li se cuvine și nu pentru cei care trișează. Victoriile nu sunt savurate de cei care se mint pe ei înșiși.
Deci să revin la subiectul acestei scrieri. Deci, el te-a înselat. Tu ai luptat să îl ai înapoi. Eu sunt de acord cu asta pana la cer și înapoi. Însă cu ce arme ai luptat pentru a-l întoarce pe bietul om din drum (între noi fie fie vorba o să-i mergă prost rău de tot ).
Păi să mă gândesc, prima data ai început să îl suni în disperare…am dreptate? El slab de înger sii ambivalent pentru că nu știe pe ce lume trăiește, a simțit cum penele i se umflă. Gata, l-ai confirmat ca la început. Asta înseamnă că postul lui preferat este „mă vrea” și nu „Radio Zu’. Cred că cei de la Radio Zu au pierdut un ascultător fidel în acea perioadă. Deci, ai îndrăznit să îi pui muzica preferată. Păi nu asta își doresc bărbații, adică confirmare? Asta nu înseamnă că doar lor le place asta, însă femeile sunt mai blege.
Ca să fiu mai clară. El a devenit sensibil la țignalele tale. Sunt cele de la începtul relației. Sunt cele care i-au ridicat nivelul de testoteron. Tipa cu care era, nu mai este interesantă. Ea a fost doar una de care s-a folosit pentru a-și confirma confirmarea pe care o uitase. Și apoi în ea nu a investit prea multe, ca ea s-a oferit pe tavă, crezând că o da pe ea la o parte. Și el are confirmarea „încă sunt bun”. Gata, este amețit de cap. Ce să facă? Este marea dilema. Merge înainte și anxios din fire și de ce ar putea pierde (nu se gândește ce ar putea câștiga), revine la tine. Este mult mai ușor să revina în trecut, decât să depună eforturi să meargă înainte.
Ai știut să plângi mai mult, ai știut să joci bine rolul de victimă, l-ai făcut pe față. Dar el se face că nu vede. O fi orb? I-a placut cum te-ai înjosit. Ai stiut să joci foarte bine acest rol de CÂRPĂ. Poate vei primi un Oscar? Tot ce este posibil.
- Deci înțelegi de ce nu îl mai vrei acum?
- Înțelegi de ce te simți nefericită și neîmplinită?
- Înțelegi care sunt motivele pentru care nu ești capabilă să savurezi așa zisa ta victorie?
Răspunsul este „pentru că ai trișat!”. Trișorii au falsa impresie că sunt căștigători. Asta dacă nu este psihopat. Ei nu vor savura niciodată o victorie, ei nu vor simți niciodată laudele și aprecierile. De aceea țin să precizez că victoriile sunt doar pentru cei din jur, doar pentru Eul nostru și nu pentru Sine, doar pentru spectatori. Si l-ai mai jucat si gratis…interesant.
Hai să te întreb ceva, ești capabil de iubire necondiționată? Adică să personalizez la această situație îl poți ierta, îl vrei inapoi, îl iubești fără să îl faci sclavul tău? Ce să vorbim de iertare? Practic atunci când iubești necondiționat așa ceva nu există, adică IERTARE. Partenerul tău este liber să mergă cu cine dorește, cu cine îi place și cu cine sau lângă cine i se scoală lui? Poți face asta? Îl poți accepta așa cum este, fără condiții? Vezi, ai avantaje dacă iubești necondiționat. Nu trebuie să te scremi să ierți pe cineva dar nici să te chinui sa nu îl urăști. Nu ai nevoie de înțelegere, pentru că până la urmă ata înseamnă a ierta, să înțelegi care sunt motivele pentru care cineva a ajuns să dorească pe altcineva si nici să înțelegi ce l-a împins către asta. Nici măcar ceea ce face nu se poate numi greșeală. El pur și simplu merge pe pilot automat, face ce îi place și cu cine și când vrea? Asta se zice despre nimfomane, despre bărbați ce se spune când fac asta? Că sunt obsedați sexual! Mama ei de pulsiune sexuală și obsesie(asta este pentru cei care urăsc sexul, dar care în secret și-l doresc cu cea mai mare putere, 360 Cp). Despre sex o să vorbim în altă scriere. O să îmi fac un tatuaj pe degetul mijlociu cu pixul sa nu uitJ. O fi un semn de bătrânețe?
Deci dacă nu ai nevoie să îl ierți (asta în cazul în care ești o pasăre sau iluminat), nici victorie nu există din aceasta perspectiva. Vezi cate avantaje?
Tuturor ne-ar place asta, să iubim necondiționat. Însă nu știu câți dintre noi sunt capabili de o așa iubire? Părerea mea este că acest tip ceresc de iubire este la mulți ani lumină de noi. Și cu toate astea sper, că doar așa se zice „speranța moare ultima, și noi înaintea ei J).
M-am luat cu vorba și am ajuns pe alte meleaguri. Însă cred că nu sunt plictisitoare.
Deci să revin, atunci când lupta este dusă de partea din noi care se numeste Eu, niciodată nu ne vom simți victorioși. Pentru că Eul este partea falsă din noi. Ce este real este Sinele, partea aceea din noi neatinsă și contaminată de bacterii, microbi și viruși pământeni.
Sinele acestei fete, știa încă de la început că pentru ea totul s-a sfârșit că nu mai dorește acest bărbat. Vine Eul și taie și spânzură „cum eu să pierd?”, „cum eu să îl las altei femei”, cum să îl aibă alta? ”
Și uite așa biata fata se trezește în luptă. Ea nu știe de ce, însă a ajuns să se întrebe de ce nu este fericita?’ E bine că a apucat să facă și asta. Înseamnă că Sinele a început să se ia la trântă cu Eul. Pentru toate există un început.
Pentru că Eul este fals, strategiile pe care le folosește sunt false. Adică pe românește minte, este inautentică. Undeva în sinea ei nu îl mai vrea și stie de ce. Folosește tot tipul de tertipuri și strategii și câștigă. Îl minte, se minte pe ea și pe toată lumea.
Vezi cum apare cercul vicios, uite cât este de simplu. Minți, trebuie să găsești soluții pentru minciună. Și apoi minciună pentru minciună. Și mai departe tot la fel, întelegi?
Bun, îl ai înapoi, dar tu nu îl vrei, și acum tam, tam știți ce înseamnă când cineva spune că nu știe de ce nu îl mai vrea înapoi?’. Înseamnă că nu vrea să spună motivul.
Ea l-a vrut înapoi doar pentru că cucul ei a îndrăznit să stea pe altă cracă? De asta, acum îl va arunca la coș. În mintea ei deja (nici nu s-a răcit bine împăcarea) ia naștere întrebarea „ce mă fac acum?”, „cum ies din această situație?”, “cu cine să îl înșel ca să îmi iau revanșa?”. Uite sărăcuțul de el nu știe prin ce va trece si ce va trăi. Daca era victorios, va ajunge să se simtă învins. Dar placerea vine in oferta si cu durerea. Nu se poate una fără cealaltă.
Deci am fost destul de clară de ce l-a vrut înapoi (aviz amatorilor de senzații tari)? Doar din orgoliu, nu pentru că iubește. Am demonstrat această ipoteză. Ea l-a vrut pentru că l-a mai avut și alta.
Ea l-a vrut inapoi doar că să-i dea ea viteză!
Sau poate o fi fost supărată că nimeni nu i-a facut o statuie? Cine știe ce o mai fi în minte ei…la treaba asta cu statuile nu sunt pricepută.