- Daca fac asta oare ce va crede?
- Daca fac asta oare ce va spune?
- Ce impresie ii fac daca spun asta?
Trebuie sa fac asta pentru ca daca nu fa fi suparat(a), dezamagit(a), trist(a),…trebuie? oare chiar asa e?
- Tu cine esti?
- In ce te transformi?
- Ce sens are viata ta?
- Pentru ce traiesti?
Cuplu un cuvant atat de simplu dar cu atatea semnificatii. Poate insemna foarte multe chiar daca la prima vedere inseamna viata in doi.
Dictionarul ofera o definitie foarte simpla si anume: ‘cuplu inseamna pereche formata din persoane de sex opus”.
Interesanta definitie, doar ca din punctul meu de vedere in spatele acestei defintii se afla mult mai mult decat ne-am gandi noi. In acest sens vreau sa dau o definitie mai ampla notiunii de cuplu, astfel: cuplu inseamna ca cei doi traiesc impreuna, impart sarcini, se sprijina, au responsabilitati, isi daruiesc unul altuia momente placute, isi fac surprisz, se alinta, se iubesc, sunt tandri unul cu celalalt, au program impreuna, mananca impreuna,
se distreza, isi fac complimente, merg in concediu impreuna, gatesc unul pentru celalalt, fac planuri, se sprijina reciproc, se incurajeaza…si lista poate continua.
- Ce se intampla in cazul in care activitatile de mai sus enumerate cad doar in sarcina doar a unuia dintre parteneri?
- Cum se simte cel care da mereu?
- Ce se asteapta sa primeasca in schimb?
- Cum face fata frustrarilor?
- Vede partenerul alintat care sunt sacrificiile facute de celalalt?
- Cum este recompensat cel care ofera?
- Ce te face sa oferi fara a primi nimic sau foarte putin in schimb?
Chiar daca la prima vedere cuplul inseamna securitate afectiva, incredere, abandon in fata dragostei, echilibru, cum se face ca de cele mai multe ori avem asa de multe temeri?
Pai unul din motivele pentru care se intampla asta este pentru ca foarte multe comportamente sunt determinate nu de placerea de a iubi ci mai mult de teama de a nu fi iubit, nu de placerea de a darui, ci de teama de a nu primi ceva in schimb.
Inca de mici invatam astfel de “schimburi”. Astfel mama iti spune : “pai stii daca nu faci asta mama nu te mai iubeste”, “daca iei note proaste nu te mai iubeste bunica”, daca faci asta nu mai esti copilul meu” si tot asa pana invatam ca pentru a fi iubit trebuie sa fim asa cum vor ceilalti, sa facem cum vor ei, sa fim ce vor ei si cum vor ei pentru ca altfel nu meritam iubire.
Devenim adulti si pentru ca asa am invatat transferam comportamentul si asupra partenerului si credem ca pentru a primi iubire trebuie sa fim intr-un fel asa cum credem noi ca doresc ei sa fim.
De cele mai multe ori situatia se agraveaza in momentul in care intalnim un partener care nu are in dictionar cuvantul compliment, apreciere, recunostinta. Nu stie sa aprecieze sau sa iti recunoasca meritele. Si tu partener constiincios pentru ca nu primesti nimic sau poate prea putin din cat meriti incepi sa te intrebi daca nu este ceva in neregula cu tine.
- Dar oare nu este bine?
- De ce nu spune nimic?
- Nu a vazut ce am facut?
- Poate nu am facut bine…
- O sa vada oare data viitoare?
Incepi sa iti pui intrebari, sa te intrebi daca este ceva in neregula cu tine. Golul din suflet ti se adanceste tot mai tare, te epuizeaza eforturile, gandurile devin din ce in ce mai negre. Dintr-o data incepi sa devii nemultumit de tine si de tot ceea ce faci si culmea incepi sa faci tot mai multe, te perfectionezi. Pentu tine devine o arta sa-i faci partenerului pe plac.
- E orb, chiar nu vede?
- Sigur ceva nu fac bine, dar ce ar trebui sa fac?
- Daca ma paraseste?
- Daca nu spune nimic inseamna ca nu ma iubeste?
- Ce ar trebui sa fac sa ma iubeasca?
Toate aceste eforturi de a-i face partenerului pe plac, insemna de fapt sa-i cumparam dragostea, sa-i cersim sa ne integreze, sa-i cumparam apartenenta. Nu este vorba de un schimb generos de iubire ci este vorba de nevoia de a dori sa supravietuim in acest parteneriat.
Eram la liceu, iar dupa cursuri mergeam pe al o verisoara de-a mea. Ea avea o vecina tiganca care mi-a dat in cafea si mi-a zis cam asa: “o sa te casatoresti cu un tip foarte inalt si brunet”. Bine, eu sunt o tipa de 1,55 m inaltime si ma intrebat cam cat de inalt poate sa fie, ca de eu sunt cu el, dar nu este chiar asa de inalt. In fine, nu stiam ce sa cred dar voiam sa cred ca “el este”, cel cu care eram si de care eram indragostita.
Bine si pentru ca eu invatata din familie si asa educat, adica in viata cunosti doar un singur barbat, cu el te casatoresti am zis normal: “el este, nu are cum sa fie altul. Normal el este singurul si unicul meu barbat…doar ca problema este ca nu este brunet…cum fac cu asta? L-am facut si brunet pana la urma in mintea mea, imi ziceam hai ca este aproape brunet, e ceva pe langa…negam…nu are cum sa fie altul.
Acum daca stau sa ma uit in spate nu stiu daca avea ceva din ceea ce imi doream eu, era primul meu barbat, si mai trebuia sa fie unicul, brunet si inalt.
El un tanar plin de sine, orgolios, eu o tanara insetata de iubire. Eu dadeam el primea. Asteptam ceva in schimb? Normal, voiam si eu sa fiu apreciata, respectata, complimentata, adorata. Degeaba asteptam, el a fost crescut in credinta ca nu este bine sa spui cuiva prea multe lucruri frumoase ca si-o ia in cap.
Dupa ce ne-am mutat impreuna, imi bateam capul ce sa gatesc, eram harnica, cuminte, ma putam exemplar, nu-l faceam gelos, din punctual meu de vedere si la mintea pe care o aveam la vremea aceea eram femeia ideala. Doar ca nu pentru el, probabil pentru altcineva. Ofeream mereu pentru ca voiam sa fiu iubita, credeam ca cu cat ofer mai mult cu atat mai mult sau macar egal voi primi in schimb.
Ce stiu si asta foarte bine este ca traiam ca sa fiu iubita si nu ca sa iubesc!
Voiam sa vada si cu cat mai orb era el cu atat mai mult ma strufocam eu. Si care era rasplata? Primeam in schimb doar lucruri negative, aprecieri negative, adevarate palme pentru sufletul meu ranit. Si pe z ice trece tot mai ranita eram.
Nu stiam ce inseamna sa iubesti, nu stiam ca poate exista si un altfel de barbat, nu stiam ca toate eforturile pe car eu le faceam imi pot fi rasplatite si appreciate. Eram in stare sa-i dau luna de pe cer…si pentu ce? Chiar daca era el orb, eu cred ca eram mai oarba decat el. Eu voiam doar sa fiu iubita, sentimentele mele nu contau, ceea ce imi doream eu era mai putin important. Asta am invatat asta am facut. Credeam ca pentru a fi iubita trebuie sa dau ceva, sa fac ceva sau mai bine zis sa mut muntii din loc pentru cineva.
Oferi, oferi dar vine un moment in care trebuie sa te intrebi, daca este el(ea) cel pe care t-il doresti? Iti impartaseste sentimentele? Cum te face sa te simt? Simti ca te merita? Simti ca ceea ce dai iti este recunoscut, recompensat? Care sunt rezultatele? Cat timp pot continua asa fara sa primesc ceva in schimb? Ce sper sa obtin si pana unde pot sa merg? Ma simt implinit(a) asa?
Gresit, nu este deloc asa. Partenerul trebuie sa te iubeasca asa cum esti, sa te iubeasca pe tine ca si persoana pentru ceea ce esti si cum esti nu pentru ceea ce faci.
Ne transformam partenerii in copii, le purtam de grija ii ingrijim ca pe niste copii si asta doar din teama de a nu fi iubiti. Le oferim ceea ce noi nu am avut, le dam totul, ii iubim neconditionat iubire pe care doar mama trebuie sa o ofere.
Am fost profund impresionata de o ferita de 5 ani pe care am urmarit-o intr-un moment in care se juca cu alte fetite de varsta ei. Cu toate ca ea era foarte bine educata si cu toate ca nu ea era cea care gresea in relatia cu celelalte micute in timpul jocului, culmea ea era cea care plangea si cu atat mai mult le implora pe micute sa o ierte si sa se joace din nou cu ea.
Cu ce gresea ea? Va spun eu cu nimic, incerca sa-si spuna nevoile, sa spuna ca vrea sa faca asa, sau sa se joace altfel. Din pacate ea a fost invatata ca este iubita doar daca face ce vor cei din jur. Acest tipar il va duce mai departe si in relatia cu partenerul se va simti vinovata sa faca ce doreste de teama de a nu fi parasita, isi va cere iertare chiar daca ea este cea care are dreptate doar de teama de a nu fi parasita, si mai mult va face pe plac celor din jur din teama de a nu fi exculs. Si toate astea pentru ce? Doar pentru a fi iubita?
- Cat de mult iti doresti sa fii iubit(a)?
- Chiar esti in stare sa faci orice pentru a fi iubit(a)?
- Pana unde poti merge si cat timp poti face asta?
De multe ori spunem:”am facut si asta, am facut si ailalta si am facut de toate” si tot nu ma simt iubit. Oare de ce? Pentru ca oferim fie prea mult si nu stim sa ne oprim fie ca nu suntem obisnuiti sa primim si atunci credem ca tot noi suntem cei care trebuie sa dam.
Refuzam sa primim, ne place sa oferim. Spunem ca nu asteptam nimic in schimb cand de fapt lucrurile nu stau chiar asa. Exista o lege a echilibrului si ea trebuie sa functioneze in orice relatie. Trebuie sa facem diferenta intre iubirea pe care trebuie sa o ofere un parinte copilului sau si iubirea pe care o oferim partenerului. Mai mult, doar sentimentele pe care le oferim partenerului trebuie sa fie gratuite, serviciile trebuie sa se intoarca. Oferim si asteptam, primim in schimb si apoi oferim din nou si tot asa.
Trebuie sa invatam sa primim la fel cum stim sa dam. Balanta trebuie echilibrata, ambii parteneri trebuie sa castige ceva. In relatie faci ceva doar daca vrei, doar daca simti si daca ceea ce faci te face sa te simti bine. Invata sa te opresti sa fac lucruri, daca dai doar din teama de a nu fi parasit.
Multe cupluri traiesc intr-un raport de dependenta. Partenerii isi fac unul altuia servicii doar pentru ca teama ii impinge sa faca asta, doar pentru ca altfel ar trebui sa traiasca singuri, doar pentru ca fara celalalt s-ar simti pierduti, doar pentru ca ca fara celalalt simt ca viata lor s-ar sfarsi. Le este teama de singuratate, le este teama de ei insisi, le este teama ca ar suferi. Deci in spatete temei de a nu fi parasiti stau mai multe temeri decat ne-am imagina.
- “Eu nu vreau sa traiesc singur, tu nu poti sa traiesti fara mine”
- “Eu mor daca tu pleci, tu mori daca eu plec”
- “Eu ma bazez pe tine, tu esti tatal sau mama pe care nu l-am avut niciodata, eu sunt copilul asupra caruia tu ai nevoie sa-ti versi toata atentia de care nu ai avut parte la randul tau”
- “Eu ma astept ca tu sa ma protejezi si sa ma linistesti la infinit, tu iti doresti sa ma poti consola la nesfarsit”
Putine sunt cuplurile care traiesc o relatie sincera, in care fiecare se simte, face si ofera ce simte. Punctul lor forte nu este responsabilitatea, au un minus de autonomie si de libertate. Putine sunt cuplurile in care partenerii au curajul sa-si spuna unul celuilalt cu incredere eu sunt capabil sa traiesc si sa ma simt bine si fara tine, tu esti capabil sa traiesti si sa te simti bine si fara mine, noi dispunem si unul si celalalt de aceasta forta si autonomie, dar in acelasi timp ne place sa fim impreuna deoarece este mai placut sa imparti, sa daruiesti si sa fii impreuna cu un partener.
Ce poate fi mai frumos decat sa vezi cum partenerii isi ofera unul altuia sentimentul de plenitudine, in loc sa incerce sa isi compenseze lipsurile?
Pentru a evita consecintele nefaste pe care le poate avea teama in viata ta in relatia ta invata sa traiesti in incredere, sa intri intr-o relatie cu incredere. Mai apoi cauta suficienta siguranta si stabilitate in interiorul tau, suficienta incredere si stima de sine. Daca celalalt te vrea inseamna ca nu comiti o impietate asupra locului celuilalt. Apoi care te asiguri ca poti indrazni sa afirmi ceea ce doresti sa spui si sa-ti asumi ceea ce vrei sa fii fara teama de a fi criticat, luat peste picior, respins sau parasit. Asta inseamna sa indraznim sa ne exprimam pe noi insine la cel mai inalt nivel.
Aceasta libertate de comunicare ne ajuta sa gasim mai multa stabilitate si siguranta in noi insine, sa ne alimentam increderea in sine si stima de sine. Mai mult ne ajuta in acelasi timp sa-l ascultam cu atentie pe partener, sa-l acceptam cu toata complexitatea personalitatii sale sau suferintele lui, fara a ne considera responsabili pentru ceea ce i se intampla, fara sa traim cu impresia ca ca trebuie sa facem ceva, altceva decat sa ascultam si sa intelegem.
Trebuie sa acceptam ca celalalt are locul sau in Univers, increzatori ca noi stim sa ne fixam limitele si ca este loc pentru toata lumea. Iar cand ne vom gasi locul cu adevarat vom sti, vom simti si vom spune: “da, simt cu adevarat ca el(ea) este. Il(0) vreau langa mine, langa el(ea) sunt eu, ma pot manifesta si pot fi asa cum imi doresc, ma intelege, ma sustine si ma accepta asa cum sunt…ma simt implinit(a)….aici simt ca este locul meu in sfarsit!!!