Impaca-te cu trecutul, iarta!

Tot mai des in ultima perioada imi este dat sa aud oameni trecuti de prima tinerete care isi doresc o schimbare in viata lor. Doresc o noua viata insa pentru asta trebuie sa uite trecutul. Daca s-ar putea ca cineva sa le stearga memoria ar fi perfect, daca le-ar mai alina si suferintele ar fi mai mult ca perfect si daca s-ar putea ca altcineva sa lucreze pentru ei si in favoarea lor viata pentru ei s-ar transforma intr-un miracol.

Insa din punctul meu de vedere, viata insasi este un miracol, pentru ca noi oamenii suntem un miracol. A ne astepta ca cineva sa ne stearga memoria trecutului ar inseamna sa ne comparam cu un computer sau o masina pe care o poti programa dupa bunul plac.

Daca suferim, daca suntem abuzati, daca trecem prin momente dificile, daca viata ne este trista si nefericita, singurele persoane vinovate pentru asta suntem noi. Consideram ca toti din jur sunt vinovati, iar pe noi insine ne absolvim de orice vina. Asta este insa dintre cele mai catastrofale greseli. De fapt tot ceea ce trebuie sa facem este sa ne asumam responsabilitatea in intregime pentru viata noastra.

Daca suntem responsabili pentru viata noastra devenim constienti ca tot ceea ce se intampla in viata noastra este creat de noi. Si daca dorim sa ne schimbam viata tot ce trebuie sa facem este sa ne schimbam atitudinea, sa dobandim si invatam modalitati noi de a actiona, reactiona si raspunde vietii.

Cauzele tulburarilor noastre nu sunt ceilalti oameni sau situatiile exterioare, ci gandurile si actiunea noastra launtrica precum si actiunile pe care le intreprindem ca urmare a acestor ganduri si actiuni prin care ne facem singuri rau. A ne vindeca trecutul si pe noi insine prespune a depune efort pentru a ne schimba pe noi si nu incercarea de a-i schimba pe cei din jur.

Cum ne putem schimba pe noi si care este primul pas catre schimbare?

La baza schimbarii sta iertarea. Iertarea nu are nimic de-a face cu acceptarea gesturilor sau actiunilor oribile ci reprezina o decizie de a nu ne mai ataca singuri propriul sine. Iertarea inseamna decizia de a nu mai suferi, de a fi fericit, de a renunta la judecatile critice, la ranirea celor din jur si a noastra si mai ales la reciclarea maniei si a fricii.

Iertarea ne poate conduce catre compasiune si pace interioara. Si cand ea devine la fel de involuntara ca si respiratia atunci inseamna ca am renunat la resentimente. Asta inseamna a ierta, a renunta la sentimentele negative legate de un anumit lucru, persoana sau situatia care ne-a facut sa suferim.

Sa luam cazul concret. Ai fost facuta sa suferi. Sa prespunem ca partenerul te-a inselat. Asta este cea mai trista si tragica intamplare. Tu mergi la terapeut ca sa scapi de suferinta. El vine cu solutia si iti spune „iarta“. Dar tu simti ca nu poti ierta. Si te fortezi, si scrii scrisori, si te rogi, si esti in stare de orice sa ierti. Pentru tine a ierta inseamna a te elibera. Insa ceva simti ca nu este ok. Ai momente in care simti ca ai iertat, momente in care te apuca furia, momente in care o iei de la inceput si simti ca il urasti din toate madularele. Cu cat te fortezi mai tare cu atat simti ca devii mai furioasa. Incepi sa te intrebi „sunt un om rau?“. Daca  nu pot ierta inseamna ca sunt un om rau. Asta este concluzia la care ajungi si apoi vii tot tu cu solutii si iti spui „eu sunt un om bun, deci trebuie sa iert“. Atentie, trebuie ca asa ai invatat tu ca poti fi bun, doar iertand. Daca ai schimba sensul cuvintelor poate s-ar intampla ceva, adica din trebuie sa iti spui vreau. Ok, poate ai ajuns sa faci si asta, dar nimic nu se intampla. Scopul tau acum este sa ierti. Sa ierti este preocuparea ta zilnica si ea nu vine…si nici nu va veni. De ce? Pentru ca iertarea nu vine atunci cand tu vrei ci ea se intampla atunci cand tu suntem pregatiti.

Ce inseamna a ierta?

A ierta pe cineva inseamna a pune capat furiei si resentimentelor. A ierta inseamna a nu astepta nimic de la persoana respectiva. Pur si simplu persoana respectiva, evenimentele si gandurile legate de ea nu ne mai provoaca resentimente. Daca este sa facem o comparatie, poate ti s-a intamplat cu un animal. Daca esti proprietara unui animal care te-a ranit, ce faci? Il urasti? Cat timp? Ce ganduri iti trec prin minte: ca nu stie ce face, ca nu are minte. Esti nervos o perioada, dupa care iti trece. Nici nu iti pui problema sa il ierti, totul curge firesc si natural.

Cum ajungem sa iertam?

Iertarea este un sentiment inefabil, ea nu poate fi descrisa in cuvinte. Pentru a putea ajunge sa iertam trebuie sa intelegem ce implica asta. Multi dintre noi avem conceptii foarte gresite despre iertare. Pentru unii iertarea este un lucru care ne face mai buni si mai iubitori, pentru altii ea este un ideal religios si uman. Pentru a fi buni, plini de compasiune trebuie sa iertam. Ca atare iertarea devine o datorie. Ajungem sa ne dam seama ca nu suntem capabili de iertare. Traim sentimente de furie si rana devine tot mai adanca. Daca nu putem ierta ne consideram rai, insensibili, egoisti si fara inima. Ne simtim rusinati si vinovati.

Mergem la biserica, popa ne spune sa iertam. Mergem al terapeut, el ne zice sa trebuie sa iertam, insa undeva in sufletul nostru simtim ca suntem fortati sa facem asta, ceea ce pentru noi devine dureros si insultator. Si atunci vine intrebarea „cum sa ne vindecam daca nu suntem invatati sa acceptam adevarul reprimat vreme indelungata.

Daca suntem presati sa iertam, asta inseamna sa fortam perioada de care avem nevoie sa ne vindecam. Ne blocam intr-un punct sau chiar am putea aluneca inapoi catre negare. Cu toate ca ni se pare dificil sa iertam intr-o prima faza suntem atrasi de promisiunea ei. Iertarea este cea care va produce un miracol in viata noastra, este cea prin intermediul careia un lucru stricat este refacut.

A ierta pe cineva nu este o datorie morala si nici religioasa. Nu putem fi fortati sa iertam si nu este obligatoriu. Durerea, furia, rusinea sau tristetea nu pot fi mascate. A ierta nu prespune a uita,  reprima sau evita realitatea. A ierta inseamna a accepta un anumit eveniment, persoana sau situatie ca parte din viata noastra. A incerca sa ne fortam sa uitam este ca si cum am arunca gunoiul din casa sub pres, iar la un moment dat tot vom fi fortati sa il luam de acolo.

Iertarea nu trebuie sa aiba la baza sentimente de mila. Nu ii facem un serviciu iertand pe cel care ne-a gresit, ci noua insine. Nu ii iertam pe ceilalti pentru a-i ajuta, vindeca sau a-i face sa se simta mai bine. Daca ii iertam ei vor fi capabili sa isi vada greselile si se vor schimba asa cum noi dorim. Exista posibilitatea sa isi modifice atitudinile si sentimentele fata de noi si chiar sa ne indrageasca. Ne vor iubi si accepta.

Nu putem ierta de dragul celorlalti tot la fel cum nu putem depinde de iertarea lor. Suntem liberi si asta inseamna sa acceptam ca ne pot ierta sau nu. Ceea ce conteaza este sa putem sa ne iertam pe noi insine.

Iertarea nu este o intentie, o convingere sau o decizie. nu este un act incheiat definitiv sau un lucru care apare intr-un anumit moment. Nu putem forta iertarea ci trebuie sa fim deschisi la posibilitatea de a ierta.

Iertarea apare atunci cand suntem capabili sa o facem, iar efortul de a face asta trebuie sa porneasca doar din noi. Fiecare dintre noi iertam in mod diferit. Evenimentele cotidiene cu efecte superficiale asupra noastra sunt mai usor de iertat decat ranile profunde provocare de altii. Cert este ca atunci cand ea apare ne simtim mai usurati. Prima data se produce acceptarea, iertarea fiind opusul resentimentului. Dupa ce resentimentele sunt identificate, abandonate si renuntam la ele suntem capabili sa traim viata din plin.

Fiecare dintre noi am purtat in suflet durere, teama, rusine, vinovatie si tristete, o incarcatura inutila care ne impiedica sa mergem inainte Daca toate aceste sentimente sunt exteriorizate intr-un mediu in care ne simtim in siguranta unde beneficiem de ajutorul si dragostea celorlalti si putem sa ne manifestam si traim fiecare sentiment asa cum il simtim ajungem sa le epuizam. Astfel isi pierd puterea asupra noastra, iar povara pe care o purtam se usureaza.

In spatele furiei noastre se afla o putere uriasa care ne ajuta sa ne vindecam. Infruntand adevarul, impacandu-ne cu emotiile noastre devenim din ce in ce mai receptivi la adevarul despre noi si circumstantele vietii noastre. Nevoia noastra de a blama este inlocuita cu o intelegere tot mai mare.

Nu putem sa ii iubim pe ceilalti pana nu ne iubim pe noi insine. Nu ii putem ierta pe ceilalti pana nu ne iertam pe noi. Cand iertarea s-a produs ajungem sa ne simtim usurati ca nu mai trebuie sa purtam emotiile si experientele care ne tineau captivi. Ne simtim liberi, plini de speranta si senini. Sursa launtrica de iubire si inspiratie incepe sa se faca simtita in viata noastra, suntem capabili de compasiune si intelegere empatica ci ajutorul careia ne dam seama in inima si in adancul sufletului de ce lucrurile s-au intamplat asa cum s-au intamplat. Intelegem ce i-a determinat pe ceilalti sa ne faca sa suferim. Asta nu inseamna ca suntem de acord cu acel comportament ci doar ca suntem capabili sa separam actiunile unui individ de adevarata lui identitate si sa simtim compasiune pentru el.

Iertarea apare atunci cand suntem pregatiti din adancul fiintei noastre si cand ne asteptam cel mai putin. Pe masura ce ne deschidem inima incepem sa simtim cum se revarsa iubirea catre ceilalti. Adevarata iubire incepe cum spuneam cu noi insine si radiaza catre exterior. Nu se poate obtine cu resursele logicii si nici intentiei. Nu ne putem forta si nici obliga sa iertam. Fiecare dintre noi are propriul ritm interior calauzit de o intelepciune launtrica profunda.

Daca suferintele provocate de ceilalti sunt profunde si suntem incapabili sa iertam, trebuie sa acceptam ca nu putem ierta si asta este in regula. De ce? Pentru ca daca ne vom forta sau ne lasam presati sa facem un lucru care apare cum spuneam in mod firesc nu vom reusi decat sa ne ranim si mai mult.

A ierta inseamna sa acceptam si pentru a ajunge sa facem asta trebuie sa abandonam controlul. Ambele sunt procese treptate si pe termen lung care necesita timp. Nu se intampla peste noapte ci apar in timp, in valuri si in etape. Doar prin acceptare putem ajunge la compasiune si iertare. Prin acceptare si renuntare ajungem sa ne eliberam de trecut, resentimente, negari.