Iubirea si loialitatea sunt cele mai cautate si discutate. Cati dintre noi avem parte de ea?
Ce este iubirea?
Cati dintre noi cunoastem cu adevarat esenta ei?
Vrem sa fim iubiti, insa daca nu am cunoscut iubirea in copilarie, daca nimeni nu ne-a invatat sa iubim si ce inseamna asta, cu ce plecam in viata?
Inainte de toate iubirea este o forta, un mister, ea este prea mare, prea adanca pentru a fi vreodata inteleasa cu totul, masurata sau limitata de mecanismul cuvintelor.
Cert este ca nimeni nu a reusit vreodata sa dea o definitie cu adevarat satisfacatoare a iubirii.
Ea a fost definita de-a lungul timpurilor ca eros, philia, agape, iubire perfecta si imperfecta.
Iubirea este in primul rand vointa. Vointa de a ne extinde sinele in scopul de a nutri cresterea spirituala proprie sau a altuia.
Cu adevarat important in iubire este scopul constient sau inconstient din mintea celui care iubeste sau nu iubeste.
Actul de iubire prespune evolutia sinelui chiar daca scopul este dezvoltarea celuilalt. Mai mult definitia iubirii include iubirea de sine laolalta cu iubirea de celalalt.
Pentru ca suntem oameni, a iubi oamenii inseamna in egala masura a ma iubi pe mine si pe ceilalti.
A ne procupa ceilalti inseamna a ne dedica propriei noastre dezvoltari dar si dezvoltarii celorlalti.
Ca urmare nu suntem capabili sa-i iubim pe ceilalti pana cand nu ne putem iubi pe noi insine.
Nu putem fi o sursa de putere pana nu ne hranim propria putere. Iubirea de sine si de ceilalti sunt strans legate si interconectate, inseparabile.
Cand iubim pe cineva iubirea noastra se demonstreaza sau devine reala doar prin straduinta.
Ca urmare iubirea adevarata presupune vointa, efort si actiune. Multi dintre noi ne dorim sa iubim, totusi multi dintre noi nu stim sa iubim in realitate.
In mintea noastra este clar ca iubirea inseamna frumos, insa la fel de bine inseamna si suferinta, sacrificii, compromis.
Dorinta de a iubi nu este iubire. Ea exista doar in masura faptelor, este un act de vointa, adica atat o intentie cat si o actiune.
Vointa implica faptul de a alege.
Nu suntem obligati sa iubim. Alegem sa iubim. Indiferent cat am crede noi ca iubim, daca nu iubim in fapt este pentru ca am ales sa nu iubim si astfel nu iubim in ciuda bunelor noastre intentii.
Multi dintre noi suntem confuzi in ceea ce priveste definitia iubirii.
Acest lucru se intampla pentru ca avem conceptii total gresite despre iubire.
Aceste conceptii gresite sunt cele care ne provoaca suferinta care ar putea evitata prin invatarea unei definitii mai precise a iubirii.
Prima dintre cele mai gresite conceptii despre iubire este aceea ce atunci cand ne indragostim de fapt iubim.
Aceasta credinta este gresita si plina de forta. Cand ne indragostim ceea ce simtim cu siguranta este ca Iubim, lucru foarte fals.
Indragostirea este o experienta unica, legata de sex. Indragostirea apare doar atunci cand suntem constient sau inconstient motivati sexual, iar durata ei este una temporala.
Nu conteaza de cine ne indragostim, mai devreme sau mai tarziu indragostirea se termina daca relatia dureaza indeajuns de mult.
Aceasta nu inseamna ca incetam sa mai iubim persoana de care ne-am indragostit, ci ca sentimentul inaltator al iubirii care a fost specific indragostirii trece intotdeauna, la fel ca si luna de miere.
Datorita fenomenului indragostirii simtim ca suntem una si aceeasi persoana cu partenerul. Noi si fiinta iubita suntem unul si acelasi lucru. Singuratatea nu mai exista.
Ce este indragostirea mai exact? Ea este un act de regresiune, un ecou al timpului in care eram uniti cu mamele noastre.
Acest fenomen transforma viata noastra intr-o poveste de basm. Totul pare posibil, iar uniunea cu persoana iubita ne face sa simtim ca putem depasi orice obstacol.
Credem ca forta iubirii noastre va face ca fortele opuse sa dispara in intuneric, toate problemele vor fi depasite, iar viitorul nostru este zugravit in culori pastelate.
Pana la urma toata aceasta poveste de basm se sfarseste iar irealitatea sentimentelor din aceasta perioada este acceasi cu irealitatea sentimentelor unui copil de doi ani care se simte rege al lumii cu puteri nelimitate.
Mai devreme sau mai tarziu problemele vietii de zi cu zi isi fac din nou aparitia. Daca pana in acel moment exista o anume sincronizare intre cei doi porumbei, a venit timpul ca individualitatea fiecaruia dintre ei sa isi arate adevarata esenta. Diferentele sunt vizibile si devastatoare.
Amandoi, fiecare in intimitatea inimii lui incep sa realizeze ca nu sunt una cu fiinta iubita. Nevoile, dorintele gusturile, prejudecatile, programul sunt complet diferite. Magia si misterul a disparut.
Una cate una granitele isi reiau locul, incet sau brusc indragostirea se sfarseste, iar cei doi sunt individualitati separate.
Acesta este punctul in care multe relatii iau sfarsit iar altele devin opere de iubire reala.
Toate aceste explicatii nu vor sa scoata in evidenta ca a iubi din indragostire este fals ci ca perceptia aceasta de iubire subiectiva este iluzorie.
Ca atare, cand se termina indragostirea, partenerii unui cuplu ar putea sa se iubeasca cu adevarat. Asadar iubirea reapare deseori atunci cand actionam cu iubire in ciuda faptului ca nu simtim ca iubim.
Deoarece indragostirea nu este ceva real, ea nu se afla nici sub controlul vointei, ca atare ea nu este o alegere constienta. Ea ne acapareaza atunci cand noi nu o cautam, cand ea nu este potrivita sau indezirabila.
Ne indragsotim de cineva care este total nepotrivit ca si de cineva care este potrivit. De ce nu se intampla prea des sa ne indragostim de o persoana careia ii purtam un adevarat respect si cu care o relatie profunda ar fi dezirabila?
Disciplina si vointa pot controla o experienta, nu o pot crea. Putem alege felul in care raspundem acestei experiente a indragostirii, dar nu putem alege experienta insasi.
A ne indragosti nu prespune efort. Fie ca sa suntem lenesi, fie ca suntem indisciplinati avem aceleasi sanse sa ne indragostim precum cei energici si dedicati unui scop. Odata ce momentul magic si plin de mister al indragostirii a trecut sentimentul de dezamagire este profund.
Diferenta dintre iubirea reala si indragostire este ca iubirea reala este o experienta de extindere permanenta, pe cand indragostirea nu.
Ea are cel mult de a face cu scopul de a ajuta cresterea spirituala a cuiva.
Principlalul scop al indragostirii este acela de a sfarsi cu singuratatea noastra si nici intr-un caz dezvoltarea spirituala.
Indragostirea ne ofera senzatia ca cele mai inalte culmi au fost atinse ca nu mai exista nici nevoia si nici posibilitatea de a merge si mai sus. Nu mai simtim nevoia de a ne dezvolta, suntem perfecti si pe deplin multumiti cu ceea ce avem.
Ne-am gasit in sfarsit pacea si linistea de care avem atata nevoie. Perfectiunea estea atinsa, defectele partenerului sunt nesemnificative pline uneori de farmec.
La baza fenomenului de indragostire sta de fapt o componenta instinctuala determintata genetic de comportamentul de imperechere, un raspuns al fiintei umane de impulsuri sexuale, care in final ofera oportunitatea de supravietuire a speciei.
Mai mult indragostirea este un truc prin care genele pacalesc mintea rationala sau o prind in capcana mariajului.
Fara acest truc, fara aceasta regresie iluzorie si inevitabila temporara multi dintre cei care au o relatie de cuplu implinita sau o casnicie fericita nu ar fi stiut ce inseamna casatoria.