De ce este importanta negocierea in cuplu?
Negocierea in cuplu este un proces indispensabil atunci cand in cuplu apar tensiuni si neintelegeri. Ea presupune comunicarea activa intre parteneri. Prezenta ei in cuplu arata ca relatia este solida.
Fiecare partener este liber sa aiba puncte de vedere proprii, acceptandu-le totodata pe cele ale partenerului.
Exista cupluri in care partenerii nu comunica. Unul sau celalat ia decizii fara sa se consulte in prealabil cu celalat. Partenerul este autoritar, dominant si are un stil dictatorial. El uita ca in relatie trebuie sa fie doi.
De ce acceptam sa fim dominati? Aceasta problema are legatura cu trecutul, mai precis cu cedarea in fata figurii parentale.
De ce este negocierea importanta in cuplu?
Negocierea in cuplu este importanta pentru ca stimuleaza coeziunea si intimitatea creste. In acest fel cuplul se consolideaza si evolueaza.
Ce putem negocia in cuplu?
- timpul liber
- intalnirile cu prietenii si familia
- dorintele
- treburile casnice
- concediile
- aspecte care tin de educatia copiilor
- pareri care tin de amenajarea spatiului de locuit
- nevoile alimentare
Aspecte care nu pot fi negociate in cuplu sunt:
- respectul
- jignirile si insultele
- abuzul fizic sau psihic
- hobby-urile
Daca partenerului ii face placere un anumit lucru, atata timp cat ceea ce face nu afecteaza integritatea si atmosfera de cuplu este fara discutii permis in cuplu.
In cazul in care partenerul se foloseste de increderea noastra, arata lispa de respect, neglijeaza viata in doi, ar trebui sa ne alarmam luand masuri. Asta presupune stabilirea unor limite foarte clare si precise.
Ce este o LIMITA?
Limitele se refera la ceea ce permitem sau nu sa se intample intre noi si partener. Limitele se refera la:
- refuzul de a fi insultati sau jigniti
- obligatia de a ne cere scuze atunci cand gresim
Negocierea si limitele sunt aspecte vitale si esentiale de care trebuie sa tinem cont in relatia cu partenerul. De aceea este foarte important sa stabilim foarte clar care ne sunt limitele in relatia noastra. Ce ne place si ce nu, ce putem accepta si peste ce nu putem trece. Daca nu stabilim limite, ne asteptam ca celalat sa stie ce ne place si ce nu?
Intr-o relatie de iubire partenerii ar trebui sa simta ca sunt impreuna, insa in acelasi timp liberi sa faca ceea ce simt. Libertatea de a face ce simti se refera la ceea ce doreste fiecare sa faca pentru sine, la lucruri pentru care celalat nu trebuie sa ne judece si nici sa ne impiedice.
Partenerul adora iesirile in aer liber, sporturile, plimbarile cu motorul? Are activitati preferate pe care noi nu le avem? Daca da, noi trebuie sa il lasam sa si le permita, fara a ne amesteca. Iubirea pana la urma asta are ca si esenta, libertatea. Asta inseamna sa-i permitem celuilat sa fie fericit.
- Cum te simti cand trebuie sa faci ce vrea celalat?
- Ce te faci cand tu vrei sa iti petreci concediul la mare si el vrea la munte?
- Ce te faci cand el vrea la fotbal cu prietenii si tu vreai sa petreci o seara romantica cu el?
Acesta este un alt aspect despre care voi vorbi in continuare si anume compromisul.
Compromisul
Compromisul este definit ca si un punct sau numitor comun la care ajung partenerii in urma negocierilor. Sa nu confundam compromisul cu renuntarea.
Atunci cand facem un compromis, frustrarea este inexistenta. Asta inseamna ca acceptam ca el sa isi satisfaca placerile proprii, fara nici un fel de consecinte. Nu suntem frustrati, furiosi si plini de resentimente. Acceptam nevoile lui si el pe ale noastre. Discutam, analizam, negociem, facem schimb de pareri si cautam solutii creative.
Negocierea de regula are la baza compromisul. Ne face sa intelegem ca suntem diferiti de partener, ca el gandeste si simte altfel decat noi.
Compromisul este posibil doar daca in relatia de cuplu partenerii se considera egali si se respecta. El poate fi posibil doar daca ne ascultam reciproc, doar daca ne cunoastem nevoile si intelegem ca si celalat are nevoi.
A face un compromis nu inseamna a renunta mereu in favoarea partenerului, a-I face doar lui pe plac neglijand nevoile noastre. A renunta de fiecare data in favoarea celuilat este o greseala, invatata in copilarie. Astfel pentru a fi iubiti si acceptati, placuti si nu respinsi, am invatat sa ne lasam la o parte propriile nevoi. Am renuntat propriu zis la sinele nostru real, cel care este sursa noastra de spontaneitate si autenticitate.
Sinele nostru este sursa noastra de cominicare reala cu sine fara a tine seama de influentele din exterior. Fiecaruia dintre noi ni s-a intamplat sa ne gandim “nimeni nu ne intelege” sau “nimeni nu stie ce este in sufletul meu” ori “intotdeauna trebuie sa fac ce vor altii”, ori “niciodata nu pot fi eu asa cum vreau si cum simt”.
Acest sine fals a luat nastere, pentru ca fara el nu am fi putut primi nici macar farama de iubire pe care am primit-o. Asa am invatat sa supravietuim, iar la maturitate in relatia de cuplu credem ca pentru a primi iubire trebuie sa facem ce vrea partenerul, devenind invizibili in privinta nevoilor proprii.
Compromisul in relatia de cuplu presupune a accepta o nevoie a partenerului, fara ca renuntarea sa ne provoace frustrari, nelinisti si resentimente. De aceea el trebuie inteles mai mult ca un acord intre parteneri, fara a exista pierderi sau castiguri pentru niciunul dintre cei implicati.