Despărțirile sunt dureroase. Cred că ceea ce ne sperie atunci când suntem în pragul unei despărțiți este singurătatea. Este una dintre cele mai mari frici cu care trebuie să ne confruntăm. În primul rând frică că vom pamane față persoană iubita și frică de noi înșine.
Am întrebat o clienta care era abuzată în relație emoțional și psihic de către partener, ce o reține să stea încă acolo și de ce nu pleacă dacă vede că el nu-i arată nici cea mai mică fărâmă de respect, nu doar că este partenera lui, ci că om și ființă umană. Nici nu a trebuit să aștept prea mult de la ea să îmi spună. Răspunsul ei a fost: „de frică să nu rămân singură, nu cred că îmi voi mai găsi pe cineva, cine o să se mai uite la mine!“.
Ideea de a ne gândi că celălalt nu mai este lângă noi ne înspăimântă, în așa fel încât am fi în stare să dăm orice să putem întoarce timpul înapoi. Să știm că aparținem cuiva, că putem lângă cineva dormi, că ne trezim dimineață și avem cu cine să ne bem cafeaua, să facem planuri și să petrecem timpul liber împreună, cineva căreia să-i împărtășim supărările și temerile, un umăr pe care să ne sprijinim la greu, să radem și să ne plictisim și de ce nu cineva pe care să ne vărsăm nervii când „bestia“ din noi își arată colții. Întradevăr, este îngrozitor doar să îți imaginezi că vei fi privată de atât de multă atenție, este întradevăr o pierdere atunci când doi oameni se bucură unul de prezența celuilalt
Așa este, ne înspăimântă această idee, singurătate. Dar dacă ne uităm mai atent la cele expuse anterior, astea sunt câteva din multele lucruri pe care le putem face împreună cu partenerul în relație. Atunci când suntem nefericiți alături de cineva, cele câteva lucruri enumerate mai sus care ne vor lipsi, nu există. Ele sunt doar ipotetice, ideal ar fi să fie așa int-o relație. Dar nu e nimic, așa ceva nu există. Cum să îți lipsească ceva ce nu ai?
Atunci ce ne reține să rămânem acolo unde nu avem nici măcar puținul de care avem nevoie? O teamă, așa este. Este vorba despre o teamă care de multe ori nu este decât în mintea noastră. O teamă pe care dacă o învingem devenim mai puternici și ne oferă posibilitatea să întâlnim pe cineva cu care putem avea ceea ce ne dorim. Am citit odată într-o carte, chiar nu mai știu care, ceva de genul: oamenii se incranceneaza să rămân într-o relație în care se simt mai mult că pe un teren de război în loc să aleagă să plece și să își dea voie să aibă mai multe relații succesive, dar fericite.
De ce să ceri de la cineva care nu are ceea ce ar putea să îți dea, dar nu poate?
Nu ți se pare că asta este nebunie curată? Cum să ceri de la un curcan ouă de găînă, dacă el săracul este un curcan? Este imposibil. Este că și cum soțul meu ar visa că eu să fiu Lady Gaga, pe când eu sunt doar Nicoleta, psiholog și nici măcar voce nu am, că să zicem că ar există o șansă să fiu vreodată vreo soprana sau cine știe ce fel de vedetă renumită la Hollywood.
Majoritatea dintre noi nu ne simtm împliniți decât împreună sau alături de cineva. Ideea de fi și simți „jumatatati“ fără celălalt ne determina să stăm în relații în care nu ne mai simțim fericiți și împliniți. Plecarea celuilalt înseamnă că noi devenim jumătăți. Persoane incomplete și într-un anume fel handicapați sentimentali și relaționali.
Mulți oameni ajung să-și petreacă tinerețea și cei mai frumoși ani în căsnicii și relații în care nu sunt fericiți ajungând să se despartă tocmai atunci când au copii, atunci când doi oameni ar trebui să fie mai împliniți, mulțumiți de progenituri și de ceea ce au asimilat.
În aduc aminte o discuție purtată cu mama mea pe această tema. Tocmai ce ieșisem dint-o relație după 9 ani. Din dorința de a-i împărtăși ce aveam pe suflet și a mă echilibra emoțional am crezut că ea este cea mai potrivită persoană în acel moment. I-am spus cu frică în glas că nu mai sunt împreună cu partenerul meu. Și pentru că nu a fost deajuns că sufeream și îmi era foarte greu, ea se apucă să îmi dea lecții de iubire și principii de viață. Dragă mea mama, îmi spune: cum mama după 9 ani? Și ce o să faci acum? Ai 24 de ani, cine o să te mai ia pe ține? Când o să mai faci copii? O să ajungi față bătrână!“.
Trebuie să-ți precizez, asta pentru a înțelege mai bine de ce nu am avut o reacție prea plăcută. Mama mea a avut în viață ei un singur bărbat, iar acela este tatăl meu. S-au căsătorit foarte devreme si nici unul dintre ei nu a avut la vremea respectiva suficienta experienta. Si atunci, cum sa ascult sfatul unei persoane care nu a trait o experienta de genul acesta? Ce as putea eu sa invat de la ea? Este ca si cum am primi sfaturi despre ce inseamna sa avem o relatie fericita si implinita de la cineva care nu a avut niciodata o relatie de cuplu.
Trebuie să-ți mărturisesc că mi s-a făcut frică după discuția cu ea. Da, undeva în adâncul sufletului am avut un moment de rătăcire și m-am lăsat impresionată de ce mi-a spus. Am avut sentimentul că nu sunt demnă de iubirea ei și că așa un om rău sunt că nimeni nu o să vrea să fie cu mine niciodată. Discuția purtată cu ea mi-a creat sentimente de vinovăție atât de profunde, în așa fel încât că mi-a trecut prin minte să mă duc la ușa fostului și să-l cer de bărbat, numai să scap te tereoarea la care am fost supusă și să nu mai se repete. M-am gândit să apelez chiar la Mircea Radu de la emisiunea „ Din dragoste“ în speranța că-i va fi fostului milă de mine, săracă față bătrână și nu mă va lasă singură sau nu va avea puterea să spună nu cererii mele. Ce bine că a fost doar o ideea care nu s-a materializat. Amin!
Am avut puterea să pun capăt unei relații care nu mai funcționa și să merg mai departe. Puterea de a spune stop atunci când o relație nu mai funcționează te ajută să te întorci către ține, să te iubeșți și prețuieșți la adevărată ta valoare. Asta este iubirea de sine. Tu îți cunoșți valoarea, știi cine eșți, ce poți și ce nu poți și îți cunoșți limitele.
Ascultă ce îți spune INIMA!
Inima este centrul ființei noastre. Când ne ascultăm inima, ne ascultăm de fapt intuiția. Asta este modalitatea prin care inconștientul nostru încearcă să ne transmită ceva. Felul în care gândim este în legătură strânsă cu ceea ce simțim în inima și invers, ce simțim are legătură cu ceea ce gândim. Este că și atunci când cel mai bun prieten ne destăinuie ceva, iar noi îl ascultăm atent.
Dacă inima îți spune să rămâi acolo, să ai răbdare, să-i mai dai o șansă, sa mai faci încă un compromis, iar rațiunea îți spune că totuși îți pierzi timpul și simți că speri degeaba, atunci ar trebui să ai un semn de întrebare. Acesta este momentul în care trebuie să iei o pauză și să te întrebi cu adevărat ce vrei. Pentru a fi siguri că decizia pe care o luăm este corectă, trebuie să existe o coerentă între inima și creier. Gândesc, simt, simt gândesc și îmi imaginez.
Ce gânduri îți trec prin mine? Ascultă-le, da-le viață, culoare, energie. Asta înseamnă de fapt să ne ascultăm inima.
Realitatea este creată de gândurile noastre. Asta este Karma în concepția lui Gersche Michael Roach, un iluminat budist. Karma noastră este de noi înșine creată în fiecare zi. Realitatea este creată de lentilele cu care ne mișcăm prin lume, iar lentilele sunt de noi înșine create.
Ce creăm în fiecare zi?
Amărăciune, tristețe, suferință, cum sunt gândurile noastre? Negative sau pozitive?
Dacă în acest moment în viață noastră lucrurile nu arată sau nu sunt așa cum ne dorim, de vină sunt gândurile noastre. Ele sunt semințele de noi plantate. Este ca și cum grădinarul, care vrea să aibă o grădina frumoasă, pune răsadurile de flori într-un pământ în care a fost împrăștiat sodă caustică.
Poate să răsară ceva bun? Pentru a putea avea o grădina frumoasă, avem nevoie de pământ bun. De aceea, nu este suficient să ne dorim să fim fericiți alături de un partener care nu este potrivit pentru noi și să ne incapatanam cu încrâncenare să rămânem acolo în speranța că odată și odată vom trăi alături de el povestea de iubire a vieții noastre. Că din broscoi se va transformă într-un prinț care ne va trata că prințese și vom trăi împreună până la adânci bătrâneți.
Ce ar fi ca de azi înainte să ai un plan?
Nu mă refer aici la cine știe ce planuri sofisticate. Dacă singurul tău plan este să trăieșți fumos, să gândeșți pozitiv, este deajuns. Este un punct de plecare. Încet lucrurile încep să se schimbe. Dint-o dată îți dai seama că nu îți mai doreșți să fii în preajma anumitor oameni, că partenerul cu care eșți nu este tocmai ceea ce ți-ai dorit, vrei simți că vrei să mănânci alimente de care tu ai nevoie și faci asta pentu a-ți crea plăcere. Vei dori să bei ceea ce îți place și să mergi acolo unde simți că te simți fericită.
Că să avem o relație de iubire împlinită, trebuie să ne iubim prima dată pe noi. Așa vom șți să identificăm dacă cineva ne face sau nu fericit. Dacă suntem fericiți singuri, întregi și împliniți, ne vom da seama ce înseamnă să fim împliniți în relația de cuplu.
Orice îți iese pe drumul vieții în cale, întreabă-te:
· vreau eu asta?
· Vreau eu asta?
· Vreau eu asta?
· Vreau eu asta?
· Vreau eu asta?
Vreau să aud părerea ta depre ce crezi, simți, preocupi și da, mă interesează răspunsul tău la această întrebare „Vrei tu asta?“
Cu drag
Nicoleta Moreira da Silva